Curtea de Apel București: analiza aparenței de validitate a încheierii unor contracte în perioada de observație este incompatibilă cu procedura ordonanței președințiale

Prin decizia civilă nr. 90A din 22 ianuarie 2024, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis apelul declarat de apelantul - pârât într-o cerere privind emiterea unei ordonanțe președințiale.

În esență, reclamantul a chemat în judecată  o societate aflată în procedura de faliment, solicitând pe cale de ordonanţa preşedinţială, obligarea pârâtului, la impunerea obligaţiei de a nu înstrăina cenuşa de pirită ce face obiectul unui contract de vânzare-cumpărare, până la data soluţionării definitive a acţiunii ce face obiectul unui alt dosar.

Prima instanță, Tribunalul Teleorman, a admis acțiunea.

În analiza cererii de apel formulate împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că, că cerința aparenței dreptului impusă de art. 997 C.pr.civ. nu poate fi reținută în cauză. Analiza înscrisurilor de la dosarul cauzei sub aspectul validității contractului de vânzare-cumpărare încheiat în perioada de observație, a condus, în opinia Curții, la depășirea aparenței dreptului afirmat de către reclamant

Decizia Curții de Apel București este definitivă.